Mai sunt câteva ore până la finala Franța – Croația la campionatul mondial de fotbal. Nu știu cine o să câștige meciul, dar vreau de pe acum să felicit ambele echipe pentru performanța lor. Și mai vreau să le mulțumesc pentru exemplul pe care cele două îl pot da României. Și când zic exemplu, nu mă refer la fotbal. Ci la spirit, muncă și mentalitate. Cred că Franța și Croația pot să ne învețe pe noi românii câteva lucruri despre cum să ne îmbunătățim țara. Lucruri pe care le explic în această postare.
Franța ne învață despre viziune și execuție
FIFA permite jucătorilor să reprezinte fie țara în care jucătorul, părintii sau bunicii s-au născut. Folosind această regulă 82 de jucători au reprezentat o altă țară decât cea în care s-au născut la campionatul mondial de fotbal din 2018. Ceea ce este și mai impresionat este că la acest mondial, Franța a produs 29 de jucători care au reprezentat multe alte țări ce au relații istorice cu statul francez.
După ce a fost devastată în cel de-al Doilea Război Mondial, Franța a început un agresiv proces de reconstrucție. Pentru că aveau nevoi de forță de muncă, francezii au adus din vechile colonii și alte țări europene 2,7 milioane de imigranți. Toate aceste valuri de muncitori (și altele care au urmat) s-au stabilit în jurul marilor orașe franceze. Pe lângă aportul economic, peste ani, aceste familii de imigranți vor da Franței jucători de fotbal de renume.
După ce au ratat calificarea la 6 din cele 8 cupe mondiale și europene dintre 1960 și 1974, Federația de Fotbal din Franța a decis să creeze un program național de pregătire a tinerilor fotbaliști. Procesul a început prin formarea unui Institut Național al Fotbalului care a creat academii de fotbal în întreaga țară (link). Începând cu 1980, programul a început să-și arate roadele, Franța terminând Cupa Mondială pe locul 4 în 1982 și pe locul 3 în 1986.
În 1998 Franța reușește imposibilul – câștiga cupa mondiala împotriva Braziliei. Cine sunt noile staruri care au aduc această victorie? Copiii imigranților! Zinedine Zidane, Lilian Thuram, și Thierry Henry.
Ce poate România să învețe de la Franța?
În primul râd, schimbarea nu se întâmplă peste noapte. Le-a luat francezilor 20 de ani ca să câștige cupa mondiala. Dar sistemul pe care ei l-au dezvoltat acum câteva decenii continue să dea roade nu doar pentru Franța, ci și pentru multe alte țări.
Și bine înțeles, este de apreciat planul bine făcut și executat. Succesul de azi al Franței nu este deloc întâmplător. Planul lor a fost simplu când este privit în ansamblu: (1) Creează o echipă centrală – Institutul de Fotbal (2) Dezvoltă academii locale cu suport din partea cluburilor de fotbal (3) Continuă să investești în tineri, în special în zonele defavorizate
E o rețetă simplă, pe care România poate să o aplice nu doar la dezvoltarea fotbalului, ci la dezvoltarea întregii țări.
Vrem să îmbunătățim sistemul de sănătate? Creează o echipa centrală, care lucrează cu oamenii din teritoriu și continuă să investești în program.
Vrem să îmbunătățim gradul de absorbție al fondurilor Europene? Creează o echipa centrală, care lucrează cu oamenii din teritoriu și continuă să investești în program.
Vrem să îmbunătățim X sau Y? Ați prins ideea.
Croația ne învață ce înseamnă dorința și perseverența
Croația a fost marea surpriză a acestui mondial. O țară mică de 4,1 milioane de locuitori să ajungă în finală?! Așa ceva nu s-a mai auzit din 1950 când Uruguay, o țară de 2,2 milioane de locuitori, a câștigat finala.
Mai rău, infrastructura fotbalistică a Croației este foarte proastă. Investițiile în echipele de juniori sunt aproape inexistente, iar la nivel național, Croația are doar 5 stadioane care respectă standardele UEFA.
Cum poate astfel Croația să trimită o echipă în finală? Răspunsul e simplu: și-au dorit al dracului de mult.
Ironia face că am văzut semi-finala dintre Anglia și Croația într-un local înconjurat de englezi. Când Anglia a deschis scorul în minutul 5, toți englezii murmurau “it’s coming home”. Mai puțin cei 11 jucători croați. Pe buzele lor se citea “fuck it is! It’s coming to Croatia”. Pe măsură ce croații au crescut presiunea, simțeam neliniștea englezilor din jurul meu. Mai bine de o oră, croații au fost inimă și suflet. Au presat, și-au creat ocazii și au marcat golul care i-a trimis în prelungiri. Drumul de la extaz la agonie a fost foarte scurt pentru englezi, croații câștigând în final cu 2 la 1.
Ce poate România să învețe de la Croația?
Perseverența, tată. Găsește o cauză demnă de luptat și dă totul. Asta ne pot învăța croații.
A, și în afara fotbalului ne mai pot învăța un lucru. Ca și la noi, croații au avut la conducerea țări un partid de guvernământ corupt. Numai că ei au demonstrat intențiile criminale ale acestui grup organizat și partidul s-a destructurat. Poate asta ar fi o cauză demnă de urmat și la noi. Detalii aici.
Finalul e abrupt că începe meciul. Mult succes celor două echipe. Chiar sunt curios ce o să câștige azi – viziunea și execuția sau dorința și perseverența?
Robert Dragan 