S-a zvonit că PSD vrea să dea o ordonanță de urgență privind amnistia și grațierea astfel încât anumite categorii de condamnați sau cercetați penal să scape de pedepse. Este o încercare mult mai gravă decât OUG 13 de anul trecut. Dragnea și PSD sunt inițiatorii. ALDE se dă la o parte ca, dar susține din umbră. Se pare că aceasta ordonanță nu va fi emisă, după ce anumiți membrii ai Guvernului au refuzat însă să semneze. Toată povestea merită însă analizată.

De ce e nevoi de o astfel de ordonanță?

Că este emisă, că nu, întrebarea mea este simplă: dar de ce acum, unde este urgența? Văd două posibile scenarii.

  1. PSD-iștii chiar vor să dea OUG să scape de belele. Dragnea e disperat. Codurile penale probabil o să fie întinse până în Decembrie, prea mult timp pentru cineva care e condamnat în primă instanță. Susținerea în partid s-ar putea să se fi șubrezit. Și cuc peste pupăză, Comisia de la Veneția a demonstrat cât de proaste au fost legile justiției (o să vorbesc despre raportul comisiei cât de curând) și o să analizeze și schimbările la Codurilor Penale. După aceste raporte și cel al GRECO, raportul MCV de prin toamnă o să fie extraordinar de negativ. Există astfel suficiente motive la nivelul Uniunii Europene pentru a sancționa financiar și politic România. După o astfel de măsură, România ar intra în criză economică. PSD-ul ar fi principalul vinovat, iar capitalul electoral îi va fi probabil distrus.

  2. Mai este și a doua variantă, cum că PSD-iștii simulează în încercarea de a-l forța pe Iohannis să preia ședința de Guvern, apoi să-l acuze de abuz și să aibă motiv de suspendare.

Oricum, ideea e că nu există o urgență pentru binele României. Este doar o urgență pentru scăparea de mititica.

Reacțiile liderilor politici = oglinda caracterului lor

Chiar dacă ordonanța nu va fi emisă, e bine să ne uităm la cum au reacționat oamenii de pe scena politică la această idee. Reacția lor ne spune multe lucruri despre caracterul acestor oameni sau partide.

  1. PSD. Deși prima informație a apărut acum o săptămână, cum că PSD vrea să emită o astfel de ordonanță, membrii PSD au tăcut mâlc. Nimeni nu a ieșit să spună dacă informațiile sunt reale sau nu. Destul de ciudat, nu? Dacă nu era adevărat puteau să infirme informația.

  2. ALDE. Prin vocile lui Călin Popescu Tăriceanu și Varujan Vosganian, ALDE s-a poziționat cumva că nu știe de o astfel de idee, dar că o conversație merită avută.

  3. Varujan Vosganian, Vice-Președintele ALDE s-a spălat pe mâini de responsabilitate: „nu se va da OUG pe amnistie și grațiere mâine. Dacă se va da, nu eu sunt cel pe care trebuie să îl întrebaţi. Noi nu vă putem răspunde la întrebarea dacă cineva o va iniţia sau nu. Nu noi suntem iniţiatorii unei astfel de OUG. Mâine, pe ordinea de zi nu este prevăzută o OUG care să aibă ca temă graţierea şi amnistia”.

  4. Tudorel Toader, Ministrul Justiției a declarat luni “să nu vorbim despre situații ipotetice. Nu avem așa ceva în minister, nici în dezbatere, nici în avizare”. Asta după ce el s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă, iar apoi s-a deplasat la Parlament, unde a discutat aproape o oră cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Declarația lui Toader practic zice “eu nu”, dar nu zice nimic despre alții.

  5. Călin Popescu Tăriceanu, Președintele ALDE: “Primul lucru pe care vreau să îl remarc este că această idee a unei amnistii şi a unei graţieri nu ar fi de neconceput. De ce? S-a mai făcut în România, e adevărat, cu foarte mulţi ani în urmă, 2002 sau 2003. O astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu”. De precizat e și că Tăriceanu a confirmat cumva informația că OUG era plănuită pentru marți. El a declarat că ședința Guvernului (care are loc de obicei miercuri sau joi) a fost mutată pentru marți astfel încât Guvernul să emită o ordonanță specifică Ministerului Mediului. Dar ce să vezi, ordonanța asta nu este acum trecută pe agenda întâlnirii de marți. Care va să zică, singurul motiv al neobișnuitei întâlniri este demontat. Unde atunci graba?

  6. Viorica Dăncilă, Primul Ministru a tăcut mâlc. Din moment ce semnătura Primului Ministru este obligatorie pentru o astfel de ordonanță, dacă ea ar fi declarat că nu se emite OUG, atunci toată lumea s-ar fi liniștit. Dar nu a zis nimic.

  7. Liviu Dragnea, Președintele PSD, a negat într-un final luni seara, dar a făcut-o în stilul caracteristic și a aruncat pisica moartă în curtea vecinului: “I-am întrebat pe doamna premier şi pe domnul ministru al Justiţiei dacă există vreo intenţie de adoptare a unui OUG de graţiere pentru şedinţa de Guvern de mâine. Amândoi au infirmat aceste zvonuri apărute în spaţiul public”.

  8. Darius Vâlcov, geniul din spatele Programului PSD, susține cu tărie luni seara această idee: “un moment zero în anul Centenar ar fi un moment bun pentru toată lumea”. El a mai spus și că o astfel de decizie ar trebui luată în spatele ușilor închise, fără dezbatere.

  9. Dacian Cioloș, liderul România Împreună transmite cuvinte de încurajare oamenilor onești de prin Guvern: “Funcționarii responsabili din ministere știu ce înseamnă să adopți acte normative de urgență la presiune politică. Și sunt convins că vor demonstra și de data aceasta că statul român nu a rămas sat fără câini. Chiar dacă statul e condus azi de lideri politici dintre care unii îl consideră o unealtă pentru interese personale și de partid. Nu avizați acte normative despre care nu știți că sunt 100% legale. Nimeni nu vă poate obliga să vă depășiți atribuțiile de serviciu. Rămâneți demni până la capăt. Nu sunteți singuri!”

Filmul evenimentelor prinde contur. Dragnea și Vâlcov vor amnistie, și sunt susținuși de mulți pesediști. Așa că pun presiune pe Dăncilă și Toader să semneze acestă ordonanță. Cum Toader nu ține de PSD, el se duce să discute cu Tăriceanu, liderul ALDE și partenerul lui Dragnea. Toader refuză să semneze, iar apoi se pare că și Dăncilă dă înapoi. În această mocirlă, Dacian Cioloș transmite un mesaj de speranță.