Cred cu tărie în dreptul fiecăruia de a protesta. De aceea, îi susțin pe toți cei care de bunăvoie și nesiliți de nimeni vor participa sâmbătă la protestul organizat de PSD. Nici eu nu susțin abuzurile, presiunile sau minciuna. Dacă aș crede pentru o clipă că acest protest este menit să stopeze abuzurile aș fi printre susținătorii. Am însă o cu totul altă opinie.

În cel mai fericit caz, protestul PSD este o manipulare grosolană. O trădare a încrederii acordate de un electorat sincer.

Adevărul este însă mult mai dureros. PSD folosește abuzul, presiunile și minciuna pentru a forța oamenii să iasă la protest. Există deja sute de sesizări venite din toată țara despre abuzurile membrilor de partid.

De sus în jos, s-a creat un lanț al șantajului cu exemple de-a dreptul sinistre. Primari care cer consilierilor să vina cu toată familia. Patroni de mijloace de transport care sunt amenințați cu controale dacă nu-și donează microbuzele. Inspectori școlari care avertizează profesorii cu “repercusiuni”. Preoți are au uitat de cele sfinte și au ajuns să organizeze autocare.

De la nivel central la nivel local și apoi la omul de rând, s-a creat o mocirlă în care fiecare participant se simte victimă și complice în același timp. Înțeleg drama oamenilor simplii și sper ca la viitoarele alegeri să aleagă calea unui partid care le arată mai mult respect.

În ciuda momentelor dificile prin care trece România, sunt optimist. Un protest bazat pe abuzuri, presiuni și șantaj rămâne o dovadă de slăbiciune din partea organizatorilor.

Când ei se târăsc prin mocirlă, liderii adevărați devin mai vizibili.